Atacul avansat – flancuri, valuri și curte

La niveluri mai ridicate, nu mai contează cine are mai mulți soldați. Diferența dintre un jucător care trimite un atac doar "pe calea lui" și cel care știe să-l construiască este în detalii: în citirea apărării, în alegerea flancului, în împărțirea forței în valuri și în modul în care își gestionează a doua fază în curte. Când continui să lansezi un atac mare pe un flanc aleator și te întrebi de ce îți consumi unitățile chiar și împotriva unui castel mai slab, citești corect. Aici voi trece prin mecanica așa cum trebuie să o înțelegi, pentru a merge acasă cu cele mai mici pierderi și a obține cât mai mult în interior.

Uită-te mai întâi ce e în spatele zidurilor

Fiecare țintă are apărarea împărțită în trei flancuri: flancul stâng, flancul drept și mijlocul cu poarta. Nu este vorba de grafică, este esența întregii mecanici. Apărătorul își va distribui unitățile și bonusurile de apărare între aceste trei flancuri, iar comandantul tău va ataca întotdeauna doar unul dintre ele. Soldații care atacă flancul stâng nu vor ajuta cu nimic pe cei din mijloc și invers.

Din aceasta decurge primul lucru pe care trebuie să-l reții: nu împrăștia forța. Când nu ai un plan clar, pune totul pe un singur flanc, nu câte puțin pe trei. Atacul se decide la nivelul unui singur flanc, nu al castelului ca întreg. Apărătorul are un număr limitat de unități și sloturi, așa că munca ta este să găsești flancul unde este cel mai subțire și să ataci acolo cu toată forța.

Mai întâi, uită-te ce este dincolo de ziduri

Un atac pe nevăzute este un lux pe care un jucător experimentat nu și-l permite. Înainte de a porni, vrei să știi ce te așteaptă: câte unități de apărare sunt pe fiecare flanc și în mijloc, dacă acolo are mai mult flancuri de unități sau flanking, ce unelte de apărare sunt suspendate pe ziduri și ce bonusuri îi oferă comandantul și alianța.

De aceea, înainte de a trimite un atac decisiv, merită să trimiți un spion sau un mic atac de testare, care îți va arăta distribuția apărării pe flancuri. Vei pierde câteva unități, dar vei câștiga informații care îți vor salva întreaga armată. În special, fii atent la asimetrie. Aproape nimeni nu are apărarea distribuită uniform, un flanc este întotdeauna mai subțire și acela îl cauți. Și ține cont că apărarea nu este statică. În special în timpul războaielor de alianță, întăriri zboară dintr-o parte în alta, așa că informațiile vechi de câteva ore s-ar putea să nu mai fie corecte, așa că verifică din nou chiar înainte de atac.

Alegerea flancului mai slab și ce se află acolo

Când ai distribuția, alegi flancul. Flancul mai slab nu este doar acela cu mai puține unități, ci acela unde atacul tău se va întâlni cel mai bine cu apărarea. Aici joacă un rol dacă apărătorul a pus flancuri de unități sau flanking. Bonusurile împotriva unei apărări specifice îți vor fi oferite în principal de comandant și uneltele de asediu, nu de un matchup fix de tip piatră-foarfecă-hârtie între unități, așa că alege-ți comandantul și echipamentul în funcție de ceea ce te așteaptă pe flancul respectiv.

Mijlocul cu poarta este o poveste puțin diferită. Poarta este adesea cea mai bine apărată și este calea clasică spre curte. Atacul asupra mijlocului necesită mai mult și are sens să fie direcționat cu atenție, nu din obișnuință. Adesea este mai inteligent să spargi flancul mai slab și să îți deschizi astfel un spațiu, decât să te înghesui cu disperare în cel mai greu loc. Alege-ți comandantul în funcție de bonusurile pe care le aduce la flancul și apărarea respective, nu în funcție de cine este cel mai odihnit.

Epuizează cu valuri, apoi sparge

Valurile sunt inima atacului avansat. În loc de o singură lovitură, îți împarți forța în mai multe valuri succesive. Acest lucru are două motive. În primul rând, apărătorul are o capacitate de apărare limitată, iar uneltele de apărare de pe ziduri se uzează și se reduc în timpul luptei. Primele valuri au rolul de a epuiza apărarea, nu neapărat de a sparge. În al doilea rând, datorită valurilor, poți construi fiecare val diferit: valul inițial îl construiești astfel încât să distrugă uneltele de apărare și cei mai periculoși apărători, iar valurile ulterioare atacă flancul deja slăbit.

O regulă practică: nu construi toate valurile la fel. În valurile de deschidere, folosește unități mai ieftine sau sacrificate, care doar curăță calea. Lovitura principală o ascunzi în valul care va lovi apărarea deja slăbită. Și păstrează-ți o rezervă. Un atac care se epuizează cu puțin înainte de a sparge este inutil, ai ars unități fără rezultat. Valurile pe același flanc se cumulează sub presiune, așa că concentrarea în timp și spațiu este ceea ce rupe apărarea.

Rame, scări și manteleturi pe flancul corect

Uneltele de asediu sunt ceea ce îi separă pe jucătorii care înțeleg mecanica de cei care trimit carne de tun. Uneltele împotriva zidurilor (manteleturi, turnuri, scări) reduc bonusul de apărare pe care zidurile îl oferă apărătorilor, iar ramul deschide poarta spre curte. Fără ele, ataci împotriva întregii forțe a fortificației și plătești cu pierderi.

Cheia este în asociere. Folosește uneltele de apărare pe flancul pe care îl spargi, pentru a reduce bonusul exact acolo unde îți împingi unitățile. Ramul are sens doar când ai un plan real de a ajunge în curte și de a obține ceva de la țintă. La fel ca unitățile, uneltele se uzează și se reduc, așa că folosește-le țintit în valuri, unde decid, nu în mod uniform în fiecare. Și gândește-te la ele din timp. Echipamentul de asediu se produce și se completează, așa că înainte de un atac mare sau o campanie de alianță, asigură-te că ai un stoc, pentru a nu descoperi în mijlocul campaniei că nu ai cu ce să dărâmi zidurile.

Curtea este a doua bătălie

Spargerea flancului nu este încă o victorie. Odată ce ai trecut de poartă sau de flancul spart, te așteaptă a doua fază în curte, unde apărătorul are o altă linie, adesea ultimă și concentrată. Da, cel mai frecvent ajungi în curte prin poartă, dar dacă spargi flancul, se poate merge și pe aici. Multe atacuri se rup chiar în curte, deoarece atacatorul își aruncă totul pe ziduri și nu mai are suficientă forță pentru a intra.

De aceea, planifică curtea ca pe o bătălie separată. Păstrează o parte din forța de atac pentru ceea ce urmează dincolo de ziduri, nu cheltui totul pe flancul exterior. Bonusurile de comandant și unitățile care sunt utile în curte, ține-le în minte încă de la construirea valurilor. Și fii sincer cu tine: dacă din calculele tale rezultă că vei sparge zidurile, dar în curte nu mai ai cu ce să finalizezi, este un atac incomplet care îți va costa armata fără recompensă. Mai bine așteaptă, întărește-te și lovește o dată bine până la capăt, decât să alergi de două ori la poartă și să te întorci cu mâinile goale.

Înapoi la Pokrocile.